Clubul Sportiv Aqua Sport Bucuresti organizeaza Cupa de inot Dante Alighieri – Proiect finantat de Primaria Sector 3 prin Programul Sportul Pentru Toti 2015 –

Detalii proiect

Comunicat de presă 08.12.2015

5 zile până la concursul Cupa de înot Dante Alighieri

 Duminică, 13 Decembrie 2015, la bazinul Aqua Sport  – Dante Alighieri, începând cu orele 09:00, va avea loc concursul Cupa de înot Dante Alighieri, etapa finală a proiectului organizat de C.S. Aqua Sport București și finanțat de Primăria Sector 3, prin programul “Sportul Pentru Toți” 2015.

Scopul proiectului Cupa de înot Dante Alighieri l-a constituit promovarea sportului în masă în rândul copiilor și elevilor din Sectorul 3 al Municipiului București. Prin acest program s-a urmărit dezvoltarea fizică armonioasă a copiilor din acest sector, precum și dezvoltarea și promovarea valorilor sportive: spiritul de echipă, spiritul de competiție și dorința de perfecționare.

Aproximativ 400 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, din Sectorul 3, au beneficiat de ședințe de înot asigurate gratuit de Clubul Sportiv Aqua Sport București cu ajutorul Primăriei Sector 3. Dintre aceștia, aproximativ 30% au avut prima lor experiență cu înotul, astfel că, sub atenta supraveghere a antrenorilor Aqua Sport au învățat să își înfrângă frica de apă, s-au împrietenit cu aceasta și au învătat să înoate. Imagini din timpul antrenamentelor pot fi accesate pe pagina de Facebook a Clubului Aqua Sport, iar inregistrari video pot fi urmarite pe canalul de Youtube al Clubului .

Copiii care fost înscriși și care au participat la antrenamentele gratuite s-au bucurat enorm și au fost foarte încântați de învățarea înotului prin joacă, astfel că din acest punct de vedere, cu toată modestia, considerăm că am avut o rată de succes de 100%. La fel, feedback-ul din partea părinților copiilor care au participat a fost foarte bun, iar asta ne motivează să repetăm astfel de proiecte și pe viitor și sperăm ca Primăria Sector 3 să ne susțină în continuare în demersurile noastre de a promova sportul în rândul copiilor” – a declarat Andrei Nicolescu, Președintele Clubului Sportiv Aqua Sport București.

Copiii selectați pentru etapa a III-a a proiectului beneficiază de încă o serie de antrenamente intensive gratuite, ce se desfășoară în perioada 7-11 Decembrie și sunt înscriși automat in etapa finală a proiectului, respectiv concursul Cupa de înot Dante Alighieri, din 13 Decembrie.

Aceștia se vor întrece sub atenta supraveghere a antrenorilor C.S. Aqua Sport București, dar și a părinților, iar cei care vor reuși să urce pe podium, vor fi premiați cu diplome, medalii și echipamente din partea Clubului și a Primăriei Sector 3. Cei care se vor evidenția prin rezultate deosebite și al căror potențial atrage atenția antrenorilor Aqua Sport, au șansa de a fi selectați și de a continua înotul în Grupele de Performanță ale Clubului.

Intrarea in tribune este gratuită, astfel că îi așteptăm cu drag pe toți cei care doresc să îi susțină pe micii sportivi. De asemenea, invitația este deschisă si tuturor jurnaliștilor care doresc să promoveze un stil de viată sănatos în rândul copiilor, iar la finalul concursului, îi așteptăm la conferința de presă pentru a discuta rezultatele implementării programului Cupa de înot Dante Alighieri.

____________________________________________________________________________

Comunicat de presă 17.11.2015

Cursuri gratuite de înot pentru copiii din sectorul 3 – Ultima săptămâna de înscrieri

Părinții copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, din Sectorul 3, care doresc ca micuții lor să beneficieze de 4 ședințe de înot asigurate gratuit de Clubul Sportiv Aqua Sport București, îi mai pot înscrie până pe data de 23.11.2015 in programul Cupa de înot Dante Alighieri – proiect finanțat de Primăria Sector 3 prin programul “Sportul Pentru Toți” 2015.

Înscrierile se fac direct pe site-ul Clubului Sportiv Aqua Sport București, accesând link-ul http://www.aqua-sport.ro/cupadante2015 și completând formularul de înscriere. De asemenea, dacă au întrebări suplimentare sau întâmpină probleme în completarea formularului de pe site, părinții ne pot contacta la adresa de e-mail cupadante2015@aqua-sport.ro  și la numărul de telefon 0722.431.916.

Scopul proiectului Cupa de înot Dante Alighieri îl constituie promovarea sportului în masă în rândul copiilor și elevilor din Sectorul 3 al Municipiului București. Prin acest program se urmărește dezvoltarea fizică armonioasă a copiilor din acest sector, precum și dezvoltarea și promovarea valorilor sportive: spiritul de echipă, spiritul de competiție și dorința de perfecționare.

O parte din antrenorii Clubului Sportiv Aqua Sport București au mers personal in unitățile de invățamânt din Sectorul 3, pentru a informa profesorii și elevii despre acest proiect și pentru a desfăsura acțiuni de selecție în randul elevilor.

“Statisticile arată un procent îngrijorător de copii care nu fac sport în mod regulat și considerăm că înscrierea lor în acest program, care nu îi costă nimic, reprezintă o oportunitate pentru părinții care vor să își educe copiii în această direcție. În același timp ne bucură implicarea și sprijinul oferite de Primăria Sector 3 care finanțează acest proiect prin Programul “Sportul Pentru Toți” 2015 , precum și implicarea reprezentanților unităților de învățământ din Sectorul 3 ” – a adăugat Andrei Nicolescu.

Programul Cupa de înot Dante Alighieri oferă copiilor selectați acces gratuit la 4 ședințe de înot într-unul dintre bazinele Aqua Sport și șansa de a participa în competiția Cupa de înot Dante Alighieri și se desfășoară în patru etape:

I) înscrierea și selecția copiilor: 02.11.2015 – 23.11.2015

II) pregătirea sportivă asigurată GRATUIT în bazinele Clubului Sportiv Aqua Sport București: 16.11.2015 – 04.12.2015

III) pregătirea sportivă asigurată GRATUIT în bazinele Clubului Sportiv Aqua Sport București pentru sportivii calificați la concursul final: 7.12.2015 – 11.12.2015

IV) etapa finală – Concursul Cupa de înot Dante Alighieri: 13.12.2015

Astfel, în timp ce în această săptămână înscrierile continuă, tot acum a început primul modul de antrenamente, în care cei mici înscriși în prima săptămână se împrietenesc cu apa și învață să înoate sub atenta îndrumare a antrenorilor C.S. Aqua Sport București. Imagini din timpul antrenamentelor pot fi accesate pe pagina de Facebook a Clubului Aqua Sport, iar inregistrari video pot fi urmarite pe canalul de Youtube al Clubului .

______________________________________________________________________________

Comunicat de presă 3.11.2015

În perioada 26.10.2015 – 13.12.2015, Clubul Sportiv Aqua Sport București organizează Cupa de înot Dante Alighieri – proiect finanțat de Primăria Sector 3 prin programul “Sportul Pentru Toți” 2015.

Scopul proiectului îl constituie promovarea sportului în masă în rândul copiilor și elevilor din Sectorul 3 al Municipiului București. Prin acest program se urmărește dezvoltarea fizică armonioasă a copiilor din acest sector, precum și dezvoltarea și promovarea valorilor sportive: spiritul de echipă, spiritul de competiție și dorința de perfecționare.

Clubul Sportiv Aqua Sport București își propune ca prin proiectul Cupa de înot Dante Alighieri să valorifice aptitudinile individuale a peste 1600 de copii și juniori mici, într-un sistem organizat de selecție, pregătire și competiție, care să asigure formarea de performeri, precum și să aducă o imbunatațire a stării de sănătate publică prin crearea unui cadru social și organizatoric favorabil.

“Noi la Aqua Sport, credem că în fiecare copil există un campion, iar rolul nostru este să îl descoperim, să îi dăm șansa de a face sport și să antrenăm campionul din fiecare” – a declarat Andrei Nicolescu, Președintele Clubului Sportiv Aqua Sport București.

“În plus, statisticile arată un procent îngrijorător de copii care nu fac sport în mod regulat și considerăm că înscrierea lor în acest program, care nu îi costă nimic, reprezintă o oportunitate pentru părinții care vor să își educe copiii către un stil de viață sănătos. În același timp ne bucură implicarea și sprijinul oferite de Primăria Sector 3 care finanțează acest proiect prin Programul “Sportul Pentru Toți” 2015 , precum și implicarea reprezentanților unităților de învățământ din Sectorul 3 ” – a adăugat Andrei Nicolescu.

Cupa de înot Dante Alighieri oferă copiilor selectați acces gratuit la 4 ședințe de înot într-unul dintre bazinele Aqua Sport și șansa de a participa în competiția Cupa de înot Dante Alighieri. Proiectul se va desfășura în patru etape, după cum urmează:

I) înscrierea și selecția copiilor: 02.11.2015 – 23.11.2015

II) pregătirea sportivă asigurată GRATUIT în bazinele Clubului Sportiv Aqua Sport București: 16.11.2015 – 04.12.2015

III) pregătirea sportivă asigurată GRATUIT în bazinele Clubului Sportiv Aqua Sport București pentru sportivii calificați la concursul final: 7.12.2015 – 11.12.2015

IV) etapa finală – Concursul Cupa de înot Dante Alighieri: 13.12.2015

Părinții copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, din Sectorul 3 al Municipiului București, pot afla mai multe detalii și îi pot înscrie direct pe cei mici, în perioada 02.11.2015 – 23.11.2015, accesând link-ul http://www.aqua-sport.ro/cupadante2015 și completând formularul de înscriere. De asemenea, dacă au întrebări suplimentare sau întâmpină probleme în completarea formularului de pe site, ne pot contacta la adresa de e-mail cupadante2015@aqua-sport.ro și la numărul de telefon 0722.431.916.

Etape

program-site-final

Regulament si Intrebari frecvente

Cine se poate inscrie in program?

Orice copil cu varsta intre 5 si 12 ani, din Sectorul 3 al Municipiului Bucuresti

Cum se poate inscrie?

Parintii sunt rugati sa completeze formularul alaturat, urmand a fi contactati ulterior de echipa Clubului Sportiv Aqua Sport Bucuresti.

In ce perioada se pot inscrie copiii in program?

Copiii pot fi inscrisi in perioada 02.11.2015 – 23.11.2015

Ce se va intampla dupa ce parintele completeaza formularul de inscriere?

Echipa C.S. Aqua Sport Bucuresti va verifica datele si il va inscrie pe copil in grupa de varsta si nivel potrivita si va stabili orarul pentru antrenamentele gratuite in functie de intervalele orare alese in formularul de inscriere, coroborate cu restul criteriilor.

Unde vor putea parintii sa vada listele cu grupele?

Parintii vor putea consulta listele cu grupele, in aceasta pagina : www.aqua-sport.ro/cupadante2015

De cate antrenamente gratuite va beneficia fiecare copil inscris?

Fiecare copil inscris si selectat va beneficia de 4 sedinte de inot gratuite, sub indrumarea celor mai buni antrenori C.S. Aqua Sport Bucuresti.

In ce perioada se vor desfasura antrenamentele gratuite?

Antrenamentele gratuite se vor desfasura in perioada 16.11.2015 – 04.12.2015, in 3 module:

Modul 1 – 16,17,18,19 Noiembrie: copiii inscrisi intre 02.11 – 12.11. Listele pentru modulul 1 vor fi afisate in data de 13.12.2015

Modul 2 – 20,23,24,25 Noiembrie: copiii inscrisi intre 12.11 – 17.11. Listele pentru modulul 2 vor fi afisate in data de 18.11.2015

Modul 3 – 26,27 Noiembrie- 2, 3 Decembrie: copiii inscrisi intre 17.11 – 23.11. Listele pentru modulul 3 vor fi afisate in data de 24.11.2015

In ce perioada se vor desfasura antrenamente intensive gratuite?

Finalistii modulelor 1, 2 si 3, calificati pentru concursul final vor beneficia in perioada 7.12 – 11.12.2015 de un stagiu de pregatire intensiv cu antrenamente gratuite in bazinele Aqua Sport.

Cat va dura o sedinta de antrenament?

O sedinta de antrenament dureaza 50 de minute.

Cu cat timp inainte de ora inceperii antrenamentului trebuie sa fie copilul prezent in locatie?

Pentru a avea timp sa se schimbe in echipamentul de inot, va recomandam sa fie prezent cu 15 minute inainte de inceperea orei.

Ce echipament trebuie sa aiba copilul?

Regulamentul Clubului Aqua Sport prevede ca orice participant la cursuri sa aiba urmatorul echipament: costum de baie/casca/ochelari/slapi/prosop/halat.

Cand va avea loc concursul Cupa de inot Dante Alighieri?

Concursul va avea loc duminica, 13.12.2015

Cine se mai poate inscrie in concurs?

Ii invitam sa participe la concursul Cupa de inot Dante Alighieri din data de 13.12.2015 pe copiii cu varste intre 5 si 12 ani din sectorul 3 care frecventeaza cursuri de inot. Inscrierile pentru concurs se fac la receptia bazinului.

Daca intampinati probleme in completarea formularului de inscriere sau aveti intrebari suplimentare, va rugam sa ne contactati la adresa de email cupadante2015@aqua-sport.ro sau la numarul de telefon: 0722.431.916

Liste grupe copii
Liste start concurs 13 Decembrie 2015
Proba Culoar Sportiv An Nastere Sex
25M LIBER F 2010 si mai mici
1 Seria 1
1
2 RADU MAYA 2012 F
3 MARGINEANU EMA 2011 F
4 RADU EVA 2010 F
5 OGREZEANU SOFIA 2010 F
2 Seria 2
1 SIMION RALUCA 2010 F
2 ZAHARIA ANDREEA-RALUCA 2010 F
3 BILAN KARINA-MARIA 2010 F
4 DANGA CATALINA MIRELA 2010 F
5 AVANU REBEKA 2010 F
3 Seria 3
1 COCEAN CLARA 2010 F
2 IANCU ALESSIA MARIA 2010 F
3 IONESCU MARIA 2010 F
4 STANCU IRISS ANDREEA 2010 F
5 ZOTTA LAURA GABRIELA 2010 F
                   25M LIBER F 2009
4   Seria 1
1
2 SERBANESCU DENISA 2009 F
3 STOIU MIHAELA 2009 F
4 CURUIA ISABELLA 2009 F
5 STANESCU POLIXENIA 2009 F
5 Seria 2
1
2 ALEXANDRU MIRUNA MIHAELA 2009 F
3 BANEA CARLA-GABRIELA 2009 F
4 DUMITRU ALEXANDRA CRISTINA 2009 F
5 NEDELCU MARIA NATALIA 2009 F
6 Seria 3
1 PARASCHIV DENISA NICOL 2009 F
2 NICOLA DIANA 2009 F
3 NASTA SARA ELENA 2009 F
4 SERBANESCU DENISA ALEXANDRA 2009 F
5 FEHER DELIA MARIA 2009 F
                   25M LIBER F 2008
7  Seria 1
1
2 VALCU ALEXANDRA 2008 F
3 RADU SARA 2008 F
4 TEODORESCU THEA-TZISCHA 2008 F
5 MARINESCU DIANA STEFANIA 2008 F
8 Seria 2
1
2 PASAREANU ALEXIA-STEFANIA 2008 F
3 MAZURU TEODORA 2008 F
4 POPESCU MARINELA GABRIELA 2008 F
5 PRODAN KARINA-STEFANIA 2008 F
9  Seria 3
1
2 SERBAN DARIA IOANA 2008 F
3 PERTA MARIA ANISIA 2008 F
4 VASILESCU MARIA LUANA 2008 F
5 GHEORGHE SARA MARIA 2008 F
10 Seria 4
1 MIHALCEA ERIKA ANDREEA 2008 F
2 PISTRITU RALUCA 2008 F
3 CIUCHEA IOANA COSMINA 2008 F
4 SERBANESCU BIANCA CRISTINA 2008 F
5 LINIERU-GHERMAN ILINCA-HRISANTA 2008 F
  25M LIBER F 2007
11   Seria 1
1 PETROVICI ANDREEA 2007 F
2 CHIVU ANASTASIA 2007 F
3 PETRESCU IULIA 2007 F
4 STOICHITOIU ANA MARA 2007 F
5 BOTA DANIELA 2007 F
12  Seria 2
1 DASCOV PAULA 2007 F
2 MOCANU CHIRA ELENA 2007 F
3 MIHAI IOANA TEODORA 2007 F
4 VLADAN CRISTINA MARIA 2007 F
5 TURCEA MARIA ALEXANDRA 2007 F
 25M LIBER F 2006
13   Seria 1
1 LUNGU RYANA 2006 F
2 PLETEA IRINA 2006 F
3 GALMEANU MARIA 2006 F
4 TOADERANA IARINA 2006 F
5
14 Seria 2
1 RUSENESCU MARA ELENA 2006 F
2 AMALIA GAVAJDAN 2006 F
3 ANDRONIC BIANCA – CRISTINA 2006 F
4 CAZACU DENISA MARIA 2006 F
5 COTFAS ANDREEA 2006 F
                   25M LIBER F 2005
15 Seria 2
1
2 MOROSANU DARIA 2005 F
3 GHIMFUS MARIA 2005 F
4 PETRINGENARU ANTONIA 2005 F
5 CONSTANTINESCU ANDRA CRISTINA 2005 F
16 Seria 3
1 RADULESCU ALESSIA MARIA 2005 F
2 ANTONACHE SABINA IOANA 2005 F
3 VASILESCU RALUCA IOANA 2005 F
4 MITICA EDUARDA ALEXANDRA 2005 F
5 SOTIR MARIA ALEXANDRA 2005 F
                   25M LIBER F 2004 si mai mari
17   Seria 1
1
2 STANCIU LIXANDRU MIHAELA 2004 F
3 LINIERU-GHERMAN ANA-HARITINA 2004 F
4 STANESCU ADRIANA 2003 F
5
                   25M LIBER M 2010 si mai mici
18 Seria 1
1
2 GERLAN MATEI 2010 M
3 VISAN TUDOR ANDREI 2010 M
4 DANEL ALEXANDRU 2010 M
5 LUPU ANDREI LUCA 2010 M
19 Seria 2
1
2 PISTRITU PAVEL 2010 M
3 DAILA  MARIAN  CRISTIAN 2010 M
4 DUMITRACHE RAFAIL 2010 M
5 RUSEN LUCA-RARES 2010 M
                   25M LIBER M 2009
20 Seria 1
1 MIRCEA DORIAN 2009 M
2 MIHAI ANDREI 2009 M
3 PREDA MATHIAS 2009 M
4 SAVA PATRIC 2009 M
5 PETROV IANIS 2009 M
21    Seria 2
1 NEAGU MIHAI 2009 M
2 CIOBANU GEOLEA MATEI 2009 M
3 PODOSU MIRCEA CONSTANTIN 2009 M
4 CAZACU VLAD ANDREI 2009 M
5 CUBITCHI ROBERT 2009 M
22 Seria 3
1 DINCA VLAD ANDREI 2009 M
2 DUMITRASCONIU RAZVAN 2009 M
3 TANASESCU ALEXANDRU 2009 M
4 ILIE CRISTIAN DAVID 2009 M
5 MUNTEANU DAVID MATTEO 2009 M
23 Seria 4
1 NICULAE CARLOS ANDREI 2009 M
2 CAZACU STEFAN 2009 M
3 ANTONACHE PETRU RARES 2009 M
4 RADU ERIC-MIHAIL 2009 M
5 GHEORGHE FIDANIDIS MIHAI IUSTIN 2009 M
24  Seria 5
1 ION-DUMITRACHE MARIAN 2009 M
2 JURJ JUSTIN MIHAIL 2009 M
3 MITICA IANIS CRISTIAN 2009 M
4 RADU ERIC ANDREI 2009 M
5 MANAILA CALIN GEORGE 2009 M
25   Seria 6
1 RASCOV MIHAI 2009 M
2 SAMOILA FABRIZZIO VALENTINO 2009 M
3 STĂMESCU ANDREI LUCA 2009 M
4 TUDOR FILIP ANDREI 2009 M
5 TUDOSIE EDUARD ANDREI 2009 M
                   25M LIBER M 2008
26  Seria 1
1
2 DUTU SERGIU 2008 M
3 CHIVU MIHAIL 2008 M
4 TUDOR MATEI CRISTIAN 2008 M
5 TANASIE DAVID 2008 M
27 Seria 2
1
2 SIMION DARIUS 2008 M
3 PIETREANU DAVID STEFAN 2008 M
4 NICOLESCU BOGDAN 2008 M
5 PETRINGENARU PETRU 2008 M
28   Seria 3
1
2 FLOAREA DIMITRIE 2008 M
3 STOIAN RICHARD CRISTIAN 2008 M
4 MINCA ALEXANDRU 2008 M
5 ENCUTU MATEO MIHAI 2008 M
29 Seria 4
1 GHEORGHE ROBERT-GABRIEL 2008 M
2 TUTULAN NICOLAI RADU 2008 M
3 TOADER CALIN MIHAI 2008 M
4 NEAGU ALEXANDRU 2008 M
5 COCONU DENIS MARIAN 2008 M
                   25M LIBER M 2007
30    Seria 1
1
2 STAN ANDREI 2007 M
3 ANTON MIHAI 2007 M
4 DRAGNE LUCAS 2007 M
5 IORGA ALEXANDRU SEBASTIAN 2007 M
31  Seria 2
1 MARINESCU DRAGOS CRISTIAN 2007 M
2 ZAHARIA ADRIAN-CRISTIAN-GABRIEL 2007 M
3 LUPU VICTOR ALEXANDRU 2007 M
4 STRAINU VLAD ANDREI 2007 M
5 BUDOI EDUARD 2007 M
32  Seria 3
1 DUMITRACHE SOFRONIE 2007 M
2 IANCU ALBERT MARIAN 2007 M
3 IVAN CLAUDIU MIHAI 2007 M
4 MITROI ERIC ANDREI 2007 M
5 FERENT MARIUS 2007 M
                   25M LIBER M 2006
33 Seria 1
1 MIHAI VASILE 2006 M
2 MIHAI STEFAN HORIA 2006 M
3 ILIESCU RAZVAN 2006 M
4 PREOTESCU STFAN 2006 M
5 VASILE SEBATIAN 2006 M
34 Seria 2
1 DUMITRU CATALIN 2006 M
2 VISAN MIHNEA ALEXANDRU 2006 M
3 CIOBANU GEOLEA CATALIN 2006 M
4 ROSCA SERBAN 2006 M
5 LUPESCU EDMOND-ALEXEI 2006 M
35   Seria 3
1 VOICESCU VLAD 2006 M
2 GHEORGHIȚĂ ANDREI MARIAN 2006 M
3 ZAHARIA ROBERT 2006 M
4 BANCIU VLAD CRISTIAN 2006 M
5 PREDILA ROBERT CRISTIAN 2006 M
                   25M LIBER M 2005
36 Seria 1
1
2 SPIRIDON LUCA 2005 M
3 POTRA MIHAI 2005 M
4 ION MIHAI ANDREI 2005 M
5
37 Seria 2
1
2 DUMITRU RAREȘ GEORGIAN 2005 M
3 FLOAREA NICODIM 2005 M
4 PODOSU MIHAI ALEXANDRU 2005 M
5 VOINEA ERIC CRISTIAN 2005 M
38  Seria 3
1
2 STAN PETRECE VALENTIN 2005 M
3 ANGHEL SEBASTIAN GABRIEL 2005 M
4 BUDOI MIHAI 2005 M
5 STAICU DAVID 2005 M
                   25M LIBER M 2004 si mai mari
39 Seria 1
1
2 DUMITRACHE ADAM-VALENTIN 2004 M
3 RADU ANDREI-ANTONIU 2004 M
4 VATAFU VLAD 2003 M
5
40 Seria 2
1
2 DUMITRU  DARIUS 2003 M
3 STOICA ADRIAN 2003 M
4 ANTONACHE FILIP ALEXANDRU 2003 M
Etapa a III – a – Desfasurare antrenamente intensive gratuite
07, 09, 10 Decembrie 2015
12:00-13:00
Dumitru Rareș Georgian
Mihai Ioana Teodora
Vladan Cristina Maria
Iorga Alexandru Sebastian
Teodorescu Thea-Tzischa
Floarea Nicodim
Ciobanu Geolea Catalin
Ciobanu Geolea Matei
Marinescu Diana Stefania
Marinescu Dragos Cristian
Podosu Mihai Alexandru
Podosu Mircea Constantin
Zaharia Adrian-Cristian-Gabriel
Zaharia Andreea-Raluca
Danel Alexandru
Dumitrache Adam-Valentin
Lupu Victor Alexandru
13:00-14:00
Alexandru Miruna Mihaela
Banea Carla-Gabriela
Bilan Karina-Maria
Cazacu Vlad Andrei
Cubitchi Robert
Danga Catalina Mirela
Dinca Vlad Andrei
Dumitrasconiu Razvan
Dumitru Alexandra Cristina
Lupu Andrei Luca
Pistritu Pavel
Tanasescu Alexandru
Ilie Cristian David
Munteanu David Matteo
Nedelcu Maria Natalia
Niculae Carlos Andrei
Paraschiv Denisa Nicol
Floarea Dimitrie
Pasareanu Alexia-Stefania
Mazuru Teodora
Popescu Marinela Gabriela
Prodan Karina-Stefania
Rosca Serban
Serban Daria Ioana
Stoian Richard Cristian
Strainu Vlad Andrei
Minca Alexandru
Perta Maria Anisia
Mihai Vasile
Voinea Eric Cristian
Avanu Rebeka
Cazacu Stefan
Cocean Clara
Daila  Marian  Cristian
Encutu Mateo Mihai
14:00-15:00
Dumitru  Darius
Galmeanu Maria
Stan Petrece Valentin
Stoica Adrian
Antonache Petru Rares
Budoi Eduard
Dumitrache Rafail
Dumitrache Sofronie
Gheorghe Robert-Gabriel
Iancu Alessia Maria
Radu Eric-Mihail
Tutulan Nicolai Radu
Vasilescu Maria Luana
Anghel Sebastian Gabriel
Antonache Filip Alexandru
Antonache Sabina Ioana
Budoi Mihai
Radu Andrei-Antoniu
Toaderana Iarina
Vasilescu Raluca Ioana
Toader Calin Mihai
Iancu Albert Marian
Gheorghe Fidanidis Mihai Iustin
Ivan Claudiu Mihai
Lupescu Edmond-Alexei
Mitroi Eric Andrei
Rusenescu Mara Elena
Mitica Eduarda Alexandra
Sotir Maria Alexandra
Ion-Dumitrache Marian
Ionescu Maria
Jurj Justin Mihail
Mitica Ianis Cristian
Nicola Diana
Radu Eric Andrei
Rusen Luca-Rares
Staicu David
Nasta Sara Elena
Predila Robert Cristian
16:00-17:00
Gheorghe Sara Maria
Manaila Calin George
Mihalcea Erika Andreea
Neagu Alexandru
Pistritu Raluca
Rascov Mihai
Serbanescu Denisa Alexandra
Turcea Maria Alexandra
Voicescu Vlad
Amalia Gavajdan
Ciuchea Ioana Cosmina
Coconu Denis Marian
Gheorghiță  Andrei Marian
Serbanescu Bianca Cristina
18.00 – 19.00
Zaharia Robert
Feher Delia Maria
Samoila Fabrizzio Valentino
Stămescu Andrei Luca
Stancu Iriss Andreea
Tudor Filip Andrei
Tudosie Eduard Andrei
Zotta Laura Gabriela
Andronic Bianca – Cristina
Banciu Vlad Cristian
Cazacu Denisa Maria
Cotfas Andreea
Ferent Marius
Linieru-Gherman Ilinca-Hrisanta
Linieru-Gherman Ana-Haritina
MODUL 3  ANTRENAMENTE – 26, 27 Noiembrie – 02, 03 Decembrie 2015
26, 27 Noiembrie – 02, 03 Decembrie 2015 26, 27 Noiembrie – 02, 03 Decembrie 2015
Culoar 1   Culoar 2
12:00-13:00   12:00-13:00
1 Curticapean Bogdan 1 Anghel Mihai Catalin
2 Curticapean Vivian 2 Reut Denisa
3 Andreea Vasile 3 Velcea Delia Ioana
4 Pirpiliu Adrian Gabriel 4 Mitu Matei Ioan
5 Gavajdan Robert-Andrei 5 Alexandru Andrei Cristian
6 Mitu Maria Alexia 6 Bogdan Irina Maria
7 Alexandru Teodor Pavel 7 Bogdan Rares Ioan
8 Constantinescu Theodora Andreea 8 Buleu Carla Ioana
9 Godeanu Bianca Gabriela 9 Buleu Tudor Matei
10 Godeanu Ema Andreea 10 Ciobanu Geolea Catalin
11 Paduret Marta-Tepdora 11 Ciobanu Geolea Matei
12 Paduret Mihnea 12 Constantienscu Alexandra
13 Parnescu Luca 13 Marinescu Diana Stefania
14 Pirpiliu Alexandru Ciprian 14 Marinescu Dragos Cristian
15 Parnescu Sarah
26, 27 Noiembrie – 02, 03 Decembrie 2015   26, 27 Noiembrie – 02, 03 Decembrie 2015
Culoar 3   Culoar 1
12:00-13:00   13:00-14:00
1 Podosu Mihai Alexandru 1 Mateescu Mara
2 Podosu Mircea Constantin 2 Minca Alexandru
3 Tulea Darius Andrei 3 Olteanu Annelise
4 Tulea Iris Elena 4 Perta Maria Anisia
5 Zaharia Adrian-Cristian-Gabriel 5 Pintilie Andreas
6 Zaharia Andreea-Raluca 6 Radu Ariadna
7 Badulescu Matei Florin 7 Toader Andrei Nicolae
8 Danel Alexandru 8 Todirica Vlad Andrei
9 Draghilev Stefan 9 Tutuianu Simona Gabriela
10 Dumitrache Adam-Valentin 10 Gruia Teodor
11 Ionescu Mihnea 11 Mihai Stefan
12 Istrate Eduard Andrei 12 Mihai Stefan
13 Katalina Andrei Alexandru 13 Mihai Vasile
14 Lupu Victor Alexandru 14 Voinea Eric Cristian
15 Mănescu Larisa
         
26, 27 Noiembrie – 02, 03 Decembrie 2015   26, 27 Noiembrie – 02, 03 Decembrie 2015
Culoar 2   Culoar 1
13:00-14:00   14:00-15:00
1 Alexandru Mihailov 1 Ivan Claudiu Mihai
2 Andronache Anisia-Miruna 2 Lupescu Edmond-Alexei
3 Avanu Rebeka 3 Maya Mihailov
4 Barbu Ingrid-Alexia 4 Mitroi Eric Andrei
5 Cazacu Stefan 5 Rusenescu Mara Elena
6 Cocean Clara 6 Botirca Vlad
7 Costache Andrei Radu 7 Ionescu Eduard Constantin
8 Daila  Marian  Cristian 8 Miron Karina
9 Dancu Diana-Maria 9 Mitica Eduarda Alexandra
10 Dinu Maria Luiza 10 Staicu David
11 Doroftei Rares Andrei 11 Burcea Andreea Valentina
12 Draghilev Toma 12 Grigore George Alexandru
13 Encutu Mateo Mihai 13 Mazan Mikolaj
14 Filip Ianis Stefan 14 Sotir Maria Alexandra
15 Florea Matei Alexandru
26, 27 Noiembrie – 02, 03 Decembrie 2015   26, 27 Noiembrie – 02, 03 Decembrie 2015
Culoar 2   Culoar 1
14:00-15:00   16:00-17:00
1 Grebla Andrei Laurentiu 1 Samoila Fabrizzio Valentino
2 Ion-Dumitrache Marian 2 Savu Victor Petru
3 Ionescu Maria 3 Stămescu Andrei Luca
4 Jurj Justin Mihail 4 Stancu Iriss Andreea
5 Militaru Ion Alexandru 5 Tudor Filip Andrei
6 Miron Vlad 6 Tudosie Eduard Andrei
7 Mitica Ianis Cristian 7 Vezeanu Andrei Cristian
8 Nasta Sara Elena 8 Zotta Laura Gabriela
9 Neagu Sasha Medeea Valentina 9 Andronic Bianca – Cristina
10 Nedeianu Daniel 10 Banciu Vlad Cristian
11 Nicola Diana 11 Calugaru Alexandru Gabriel
12 Perta Vladimir 12 Cazacu Denisa Maria
13 Radu Eric Andrei 13 Cotfas Andreea
14 Raducanu Florin-Sorin 14 Cuclea Andrei Cosmin
15 Rusen Luca-Rares 15 Ferent Marius
MODUL 2 ANTRENAMENTE – 20, 23, 24, 25 NOIEMBRIE 2015

20, 23, 24, 25 NOIEMBRIE 2015
Culoar 1      
12:00-13:00
1 Barac Cosmin
2 Manescu Matei Alexandru
3 Matei Alexandru Liviu Cristian
4 Floarea Nicodim
5 Marzea Vlad
6 Milescu Aron
7 Muresan Lorena
8 Popa Alexandru Valentin
9 Simion Ioana Carla
10 Tapurin  Mara Ioana
11 Toma Eliza
12 Dumitru Maria Elena
20, 23, 24, 25 NOIEMBRIE 2015 20, 23, 24, 25 NOIEMBRIE 2015
Culoar 1   Culoar 2
13:00-14:00 13:00-14:00
1 Ciudoiu Claudiu Stefan 1 Chivu Miruna Cristiana
2 Covacu Eduard Alexandru 2 Cotoroboaie Mari Elena Georgiana
3 Craciun Vlad Stefan 3 Cozianu Karina  Alexandra
4 Enaru Liviu Stefan 4 Ilie Daniela Alexandra
5 Iion Iuliana Stefania 5 Maria Pirjol
6 Ilie Cristian David 6 Marin Maria Beatrice
7 Lipa Fabian Gabriel 7 Mazuru Teodora
8 Munteanu David Matteo 8 Nitu Alexia
9 Nedelcu Maria Natalia 9 Onici Nichita Alexandru
10 Niculae Carlos Andrei 10 Popescu Marinela Gabriela
11 Paraschiv Denisa Nicol 11 Prodan Karina-Stefania
12 Vrancea Irina 12 Rosca Serban
13 Floarea Dimitrie 13 Serban Daria Ioana
14 Pasareanu Alexia-Stefania 14 Stoian Richard Cristian
20, 23, 24, 25 NOIEMBRIE 2015   20, 23, 24, 25 NOIEMBRIE 2015
Culoar 1   Culoar 2
14:00-15:00   14:00-15:00
1 Anghel Rebecca Nicole 1 Anghel Sebastian Gabriel
2 Antonache Petru Rares 2 Antonache Filip Alexandru
3 Budoi Eduard 3 Antonache Sabina Ioana
4 Dumitrache Rafail 4 Budoi Mihai
5 Dumitrache Sofronie 5 Ganea Ana Alexandra
6 Ganea Iulia Cristiana 6 Radu Andrei-Antoniu
7 Gheorghe Robert-Gabriel 7 Toaderana Iarina
8 Iancu Alessia Maria 8 Tutulan Ioan Stefan Gabriel
9 Mateescu Octavian Andrei 9 Vasilescu Raluca Ioana
10 Radu Eric-Mihail 10 Toader Calin Mihai
11 Slave Bianca Andreea 11 Mateescu Vlad Gabriel
12 Slave Robert George 12 Iancu Albert Marian
13 Tutulan Nicolai Radu 13 Gheorghe Fidanidis Mihai Iustin
14 Vasilescu Maria Luana
20, 23, 24, 25 NOIEMBRIE 2015
Culoar 1      
16:00-17:00
1 Amalia Gavajdan
2 Ciuchea Ioana Cosmina
3 Coconu Denis Marian
4 Craciunescu Alexia
5 Gheorghiță  Andrei Marian
6 Matican Alessandra Ioana
7 Miron Matei
8 Serbanescu Bianca Cristina
9 Szabo Adam Rares
10 Toma Victor
11 Trasnea Mihnea
12 Zaharia Robert
13 Predila Robert Cristian
14 Feher Delia Maria
MODUL 1 – SAPTAMANA 16 – 19 NOIEMBRIE 2015
16,17,18,19 Noiembrie 2015      
Culoar 1      
09:00-10:00
1 Banea Ana-Roberta
2 Barbu Tiberiu Valentin
3 Davidoiu Ana Maria
4 Enache Andra-Maria
5 Filipescu Robert Andrei
6 Ilie Andrei Costin
7 Mavrodineanu Andreea
8 Mihai Vlad Cristian
16,17,18,19 Noiembrie 2015   16,17,18,19 Noiembrie 2015
Culoar 1   Culoar 2
12:00-13:00 12:00-13:00
1 Alexandru Nicolas 1 Duicu Marian Valentin
2 Anghelache Nicholas Alexandru 2 Dumitru Daiana
3 Bunescu Rares Andrei 3 Dumitru Rareș Georgian
4 Burea Carina Stefania 4 Enache Bianca Alexia
5 Cartan Matei 5 Mihai Ioana Teodora
6 Miu Asher Eduard 6 Miu Andrei Sebastian
7 Necula-Ciochina Ada-Maria 7 Persicanu Andrei-Rodion
8 Sava Delia Nicoleta 8 Popa Andrei Fabian
9 Stoica Alexia Maria 9 Popa Carmen Ana Maria
10 Tarantis Daria Elena 10 Popescu Alexandru Valentin
11 Teodorescu Thea-Tzischa 11 Velisan George Daniel
12 Dumitru Mihai 12 Vladan Cristina Maria
13 Duicu Andreea Olimpia 13 Ignat Andrei Daniel
14 Taman Maria 14 Iorga Alexandru Sebastian
15 Semen Irina Maria 15 Marinescu Dragos Cristian
16,17,18,19 Noiembrie 2015   16,17,18,19 Noiembrie 2015
Culoar 1   Culoar 2
13:00-14:00 13:00-14:00
1 Lupu Andrei Luca 1 Alexandru Miruna Mihaela
2 Mavrodineanu Mihai 2 Anghelache Erik Gabriel
3 Mihaila Nicolae Albert Eugen 3 Ania Elena Hristenco
4 Ouatu Carmen Mihaela 4 Banea Carla-Gabriela
5 Pistritu Pavel 5 Bilan Karina-Maria
6 Stancu Sophia Maria 6 Bulugea Natalia-Sophia
7 Stanucel Adelina 7 Calin Filip Stefan
8 Tanasescu Alexandru 8 Cazacu Vlad Andrei
9 Tarantis Tiberiu George 9 Constantin Rares Matei
10 Theodorescu David Andrei 10 Cubitchi Robert
11 Theodorescu Mattia 11 Daila  Marian  Cristian
12 Vasile Ana Laura 12 Danga Catalina Mirela
13 Vlasceanu Elena 13 Dinca Vlad Andrei
14 Marinescu Diana Stefania 14 Dumitrasconiu Razvan
15 Pelmus Radu Stefan 15 Dumitru Alexandra Cristina
16,17,18,19 Noiembrie 2015   16,17,18,19 Noiembrie 2015
Culoar 1   Culoar 2
14:00-15:00 16:00-17:00
1 Anghel Ingrid Teodora 1 Cusac Ioana
2 Anghel Karina Alexandra 2 Gavrilă Matei
3 Calin Radu 3 Gheorghe Sara Maria
4 Crețu Cristina 4 Hangu Calin
5 Dumitru  Darius 5 Manaila Calin George
6 Galmeanu Maria 6 Matei Maria
7 Ivanescu Andrada Ioana 7 Mihalcea Erika Andreea
8 Matei Stefan 8 Neagu Alexandru
9 Otvos Alexandru 9 Pistritu Raluca
10 Raducu Victor 10 Rascov Mihai
11 Stan Petrece Valentin 11 Serbanescu Bianca Cristina
12 Stancu Ana Gabriela 12 Serbanescu Denisa Alexandra
13 Stoica Adrian 13 Turcea Maria Alexandra
14 Ustinescu George 14 Vladimir Cristian Hristenco
15 Ustinescu Ștefan 15 Voicescu Vlad
Foto&Video

sigla-primarie-sector-3