Cantonament-Aqua-Sport-2017 (12)

Jurnal de cantonament – Hódmezővásárhely, Ungaria, 2017

Cantonamentul este locul in care copiii devin campioni adevarati. Nu poti spune ca esti cu adevarat un sportiv de top daca nu ai fost macar intr-un stagiu de pregatire in viata ta. Cantonamentul nu te pregateste doar fizic, ci mai ales psihic. Te invata sa te lupti cu oboseala, te invata ca daca iti doresti cu adevarat poti trece peste obstacole si iti arata un nou “eu”. Eu-ul campion. Un stagiu de pregatire te invata ca esti in stare sa faci mult mai mult decat esti tu invatat ca poti. Iti arata ca esti mai bun decat  cred altii despre tine si, cel mai important, ca esti mai bun decat crezi tu. Acesta este motivul pentru care, an de an, dorim sa mergem cu micii nostri sportivi in cantonament: pentru a-i transforma in campioni. Un cantonament nu te ajuta sa progresezi 5 secunde la 50 metri asa cum ar crede unii, poate nici macar nu te invata sa inoti mult mai corect, caci nu se poate rezolva intr-o saptamana tot ceea ce trebuie sa se intample intr-un an. Insa un cantonament iti redefineste standardele si iti da taria psihica ce iti poate servi drept hrana un an intreg, tocmai pentru ca ai gasit campionul din tine.

Plecarea spre cantonament a fost vesela atat pentru copii, cat si pentru antrenori. Atmosfera de buna dispozitie a fost pe toata durata drumului, copiii fiind mai mult decat nerabdatori sa inceapa munca (multi dintre ei, pentru prima data intr-o astfel de deplasare, nu stiau, desigur, ce ii asteapta). Dupa un somn scurt am ajuns in Ungaria, unde a trebuit sa schimbam trenul. Aici, noi, antrenorii, am avut prima surpriza: am descoperit copii cu bagaje mai grele decat ei insisi, iar la cate unul a trebuit sa ne unim fortele chiar 2 antrenori ca sa le putem ridica si cobori. Am trecut si peste acest aspect, iar dupa o scurta calatorie cu un alt tren am ajuns la destinatie. Aici ne-a asteptat un drum de peste jumatate de ora. Daca la inceput eram toti relaxati, copiii au inceput sa cedeze unul cate unul, iar antrenorii mai preluau, la intervale regulate de timp, cate un bagaj de la vreun copil care avea o geanta la fel de mare ca el. Astfel, in scurt timp, antrenorii au ajuns sa arate ca niste pomi de Craciun, plini de bagaje, si, astfel, am putut ajunge cu bine la hotel. Am mers apoi la piscina, pentru o scurta incalzire, dupa care am mers la masa, apoi la hotel, unde copiii au cazut franti. Dupa masa a inceput munca. Cei mai noi, care nu stiau exact cum stau lucrurile, au vazut ca e serioasa treaba si ca nu mai e chiar de joaca, astfel incat a inceput un concurs intre 3 copii, concurs de inventat scuze pentru a nu intra in apa. Am avut dureri de cap, de burta, de gat, de picior, de sold, altii spuneau ca le e dor de mami, etc. Am fost minunati de inventivitatea copiilor, insa dragoste cu forta nu se poate, astfel incat, ne-am lasat iarasi pacaliti si anul acesta de geniul aratat de copii prin inventarea de scuze atat de diverse. Prima seara s-a terminat devreme, copiii adormind instant.

In zilele urmatoare am avut parte de vreme usor mai rece, iar unii dintre inotatori au avut parte si de o experienta interesanta:  inotul pe ploaie. Toate au fost bune si frumoase, antrenamentele curgand lin si fara incidente. Copiii doritori si-au cumparat si slipi/costume, iar o alta activitate “clasica” in acest cantonament a fost cumpararea de mingi care sareau tare dupa fiecare antrenament. Desigur, copiii se jucau cu ele in cele mai nepotrivite locuri si momente, motiv pentru care, o parte dintre ele au fost confiscate, insa banii au fost suficienti pentru a-si cumpara zilnic altele si pentru a-si mari astfel colectia. Deja spre miercuri dimineata, dupa 8 antrenamente consecutive, copiii au dat primele semne de oboseala, acestia adormind din ce in ce mai repede iar randamentul la antrenamente incepand sa fie din ce in ce mai mic, motiv pentru care am decis sa luam o pauza dupa masa. Cei cu experienta (atat copiii cat si parintii de acasa) nu erau prea entuziasmati de pauza de miercuri seara deoarece stiau ca aceasta implica neaparat un antrenament de 4 ore dimineata, insa nu a mai fost cazul anul acesta. Am mers sa mancam o inghetata mare, care s-a terminat repede, iar majoritatea copiilor au incins un fotbal pana la masa, dupa care ne-am indreptat catre hotel sa ne uitam la un film. Doar ca tehnologia nu a fost de partea noastra, iar Oussema si-a etalat talentele de povestitor si a inventat o poveste plina de talcuri pentru copii, care a ramas insa neterminata din cauza orei tarzii la care am ajuns. De joi incepand a venit si vremea insorita iar programul clasic de mic dejun-antrenament-joaca (de obicei tobogane sau stat in apa termala)-masa-somn-antrenament-joaca (fotbal pentru copiii mai mari)-cina-somn a mers fara sincope. Desigur, au mai fost cazuri in care vreo camera de nazdravani a mai sarit cate un somn la pranz, insa au fost cazuri isolate, iar respectivii recuperau la urmatoarea tura de somn toata odihna pierduta. O surpriza placuta in aceste zile a fost ca unul dintre cei 3 copii inventivi in ceea ce priveste scuzele a ramas fara idei si a inceput sa faca toate antrenamentele. Pe zi ce trece a inceput sa apara si dorul de casa si chiar si la copiii mari oboseala combinata cu faptul ca erau departe de parinti i-a facut sa mai scape cate o lacrima pe ici pe colo.

A venit si ultima zi, iar zambetul a revenit pe fata tuturor ca reusim sa plecam acasa. In pauza de schimbare de tren unii dintre copii, impreuna cu unul dintre antrenori, au inceput si un fotbal pe peronul garii, care s-a terminat insa trist pentru mine, apoi ne-am urcat in tren.  Dupa un somn odihnitor la cusete pana pe la ora 09:00, copiii s-au mai jucat prin tren unii cu altii, apoi fiecare pui a ajuns la mama lui.

Iar acum, la final de povestire va lasam si o enigma de descifrat:

Cei 4 adulti care insoteau copiii trebuiau sa faca sandvisuri pentru copii la plecarea din cantonament. Fiind toti 4 fooooarte doritori de asa ceva au decis sa traga la sorti care vor fi “norocosii”.

Laura a scris biletele, iar Alina era langa ea cand biletele au fost scrise. Cand au fost extrase biletele, Mircea cu Oussema au picat ca fiind cei norocosi, doar ca, atunci cand au fost scoase si celelalte biletele din sapca, mai era inca o data numele de Mircea si numele Laurei.

Laura sustine ca a scris corect cele 4 biletele cu cele 4 nume si ca biletul cu numele Alinei a fost inlocuit cu biletul cu numele lui Mircea de catre cei 2 antrenori baieti pentru a sustine ca fetele au incercat sa triseze.

Alina sustine ca sigur baietii au facut o smecherie la mijloc.

Mircea sustine ca el nu a atins sapca cu biletele si nici nu ar avea logica sa introduca un biletel cu numele lui acolo, intrucat nu era deloc dornic de facut sandvisuri.

Oussema sustine ca el nu stia nimic de toata aceasta tragere la sorti, a aflat in ultimul moment si nu avea cum sa faca o smecherie nefiind pregatit pentru asa ceva.

Cine a schimbat biletelele?