Rezultate foarte bune pentru sportivii Aqua Sport la Campionatul National Copii 10 ani
In perioada 21-22.06.2025 sportivii Aqua Sport au participat la Campionatul National Copii 10 ani, organizat de Federatia de Natatie si Pentatlon Modern – FRNPM ce s-a desfasurat la Bazinul Olimpic Resita.
Competitia a adus la start cei mai valorosi sportivi din intreaga tara, iar Aqua Sport a fost reprezentat de 7 sportivi cu varsta de 10 ani, ce au fost insotiti de antrenorul Tiberius Manolache.
Micii nostri sportivi aflati la primul lor Campionat National au inotat admirabil printre emotii si au reusit rezultate foarte bune, castigand 3 medalii, dintre care 1 de aur si 2 de bronz.
“A fost debutul micilor nostri sportivi de 10 ani la un Campionat National. Si-au gestionat excelent emotiile, au inotat cu multa daruire si sunt foarte mandru de reusita lor. Felicitari copii! Sa aveti un drum in performanta lung si plin de reusite! Felicitari sportivilor pentru daruire, antrenorilor pentru munca lor zilnica si le multumim parintilor pentru sustinerea neconditionata! “ – a declarat dr. Mircea Purcaru, Director Sportiv Aqua Sport.
Rezultate detaliate:
Locul 1
Carla Constantin (antrenor Tiberius Manolache) – 50m liber feminin
Locul 3
Carla Constantin (antrenor Tiberius Manolache) – 50m bras feminin
Noria Bratu (antrenor Tiberius Manolache) – 50m spate feminin