Profil de campion – Vlad Matei

Micut de statura, dar cu o inima mare, Vlad este extrem de muncitor si se dedica 100% inotului de performanta. Antrenat de Drd. Mircea Purcaru si component al Grupelor de Performanta in cadrul Clubului Aqua Sport, Vlad, in varsta de 14 ani, este multiplu medaliat national impreuna cu stafeta clubului. Practica acest sport de 6 ani si  impresioneaza prin ambitie si devotament.  

Mai jos il prezentam pe Vlad Matei.

R: Buna, Vlad!

Vlad Matei: Buna!

R: Cum ai ajuns sa practici acest sport? 

Vlad Matei: Parintii mei au vazut ca imi place foarte mult apa, in special cand mergeam la mare si au decis sa ma inscrie la cursuri de inot.

R: La ce varsta a avut loc acest eveniment?

Vlad Matei: La varsta de 8 ani.

R: Care este procedeul tau preferat si proba pe care iti place sa o inoti din cadrul acestuia?

Vlad Matei: Brasul este procedeul preferat, iar in ceea ce priveste proba, as putea spune ca ma pricep cel mai bine la distanta de 200m. 

R: Cum trebuie sa gandeasca un campion?

Vlad Matei: Un campion trebuie sa se gandeasca ca poate sa reuseasca absolut orice isi propune si nu trebuie niciodata sa ia in considerare rautatile din jurul sau.

R: Prin ce metode te motiveaza antrenorul tau, Mircea, in proba de 200m bras?

Vlad Matei: Imi spune sa imi dozez efortul corespunzator, sa imping cu toata forta in picioare si sa ma intind mult pe apa.

R: Care este reteta succesului in sportul de performanta din punctul tau de vedere?

Vlad Matei: Dupa parerea mea, reteta succesului implica ambitie, talent, dar totodata exista si sportivi care nu sunt foarte talentati, dar prin multa munca reusesc sa ajunga pe cele mai inalte trepte ale podiumului.

R: Pregatirea psihica a unui sportiv de performanta este necesara in sport?

Vlad Matei: Este foarte importanta, deoarece daca ai un psihic slab si vezi un adversar mai inalt vei crede ca nu ai sanse in fata lui, dar printr-un psihic puternic nu te vei lasa doborat de aceste aspecte.

R: Imagineaza-ti ca in momentul de fata esti pe blocstart in cadrul Campionatelor Mondiale la proba de 200m bras, ce simti?

Vlad Matei: Simt multe emotii pe care incerc sa le controlez, iar in minte vizualizez cursa pe care o voi desfasura. 

R: Spune-mi, te rog, 4 mari personalitati care iti plac din lumea sportului.

Vlad Matei: Adam Peaty, Michael Phelps, Cristiano Ronaldo si Serena Williams. 

R: Multumesc, Vlad, pentru timpul acordat!

Vlad Matei: Multumesc si eu!

Ne bucuram sa intalnim oameni pasionati de sport si plini de dorinta reusitei! Le uram succes sportivului nostru, Vlad Matei si antrenorului sau, Drd. Mircea Purcaru!