12 cadeti Aqua Sport calificati la Nationale, 6 noi recorduri interne si o familie unita, care bate orice podium
Atunci cand esti singur, calificarea pare un lucru greu de atins. Cand ai insa, in spate, niste colegi care te incurajeaza si care iti tin pumnii, parca baremul nu mai pare chiar atat de greu. Mai sunt si parintii din tribune, care se ridica in picioare si care iti fac semn sa dai mai repede din picioare. Desigur, tu esti in apa si nu auzi si nu vezi nimic din tot ce este in tribuna, insa simti in sufletul tau ca toata lumea e alaturi de tine.
La Aqua Sport, la varsta cadetilor, inca nu am ajuns sa fim pe podium concurs de concurs. Insa, incercam, pas cu pas, sa crestem cate un loc, cate un loc si dupa ce am crescut sa nu mai dam inapoi. Stim ca lucrurile bune se fac cu rabdare si la fel avem si noi de gand sa facem. Si mai stim ca din aceasta frumoasa generatie, vom avea cu siguranta peste cativa ani niste zdraveni campioni ai Romaniei. Inceputul este bun: suntem o familie, iar progresele copiilor nostri sunt, in mare parte, constante si demne de apreciere.
12 dintre cei 16 cadeti care au concurat la Campionatul National Cadeti – Faza regionala s-au calificat la Nationale si s-au intrecut pe ei insisi cu 6 recorduri interne noi, astfel:
100 m Liber fete 12 ani: Badea Bianca (VR Oprea, Izvorani 2017)
100 m Liber baieti 12 ani: Andronic Adrian (VR Andronic, Izvorani 2017)
100 m Bras fete 12 ani: Badea Bianca (VR Badea, Izvorani 2016)
100 m Bras baieti 12 ani: Dragu Sebastian (VR Bucur, Izvorani 2017)
200 m Liber baieti 12 ani: Andronic Adrian (VR Andronic, Bacau 2016)
200 m Liber fete 12 ani: Constantin Denisa (VR Constantin, Bacau 2016)
“In weekendul ce tocmai a trecut, sportivii nostri au fost minunati. S-au sustinut unii pe altii, iar parintii din tribuna au fost alaturi de campionii nostri si astfel, am reusit sa ne atingem obiectivul intr-un numar destul de mare” – a declarat Mircea Purcaru, Director Sportiv C.S. Aqua Sport Bucuresti.