Campionatul Municipal 10-11 ani de la Izvorani

Campionii Aqua Sport s-au intors victoriosi de la Campionatul Municipal 10-11 ani de la Izvorani

Weekend-ul trecut, sportivii Aqua Sport care au concurat la Campionatul Municipal 10-11 ani de la  Izvorani, au reusit sa adauge in portofoliul Clubului inca 3 medalii.

Ma bucur ca sportivii nostri au reusit sa evolueze foarte bine. Este un inceput de an care ne arata ca suntem pe calea cea buna, iar daca vom reusi sa mentinem progresul de pana acum vom ajunge in curand sa ne luptam de la egal la egal cu cele mai vechi cluburi ale natatiei romanesti. De asemenea felicitam si parintii pentru modul frumos in care ne-au sustinut si pe tot personalul Aqua Sport, care face zi de zi o munca minunata pentru ca acesti mici campioni sa se bucure de cele mai bune conditii– a declarat Mircea Purcaru, Director Sportiv C.S. Aqua Sport Bucuresti.

Dintre cei 27 de sportivi participanti, s-a evidentiat Alexandra Curcan, care se antreneaza sub indrumarea antrenorului Mircea Purcaru. Alexandra a contribuit la obtinerea celor 3 medalii, atat prin castigarea unei medalii la proba individuala, cat si ca parte din cele doua stafete care au dus Clubul Sportiv Aqua Sport Bucuresti pe podiumul de la acest concurs.

Evoluam impreuna, atat ca rezultate sportive, dar mai ales ca echipa si asta ma bucura cel mai mult. Pana la urma, din punctul meu de vedere, echipa da adevarata valoare unui club sportiv si ma bucur sa vad cum creste aceasta valoare cu fiecare competitie la care participam” – a declarat Andrei Nicolescu, presedinte C.S. Aqua Sport Bucuresti.

Rezultatele acestei competitii:  

Alexandra Curcan – locul III la 50m liber.

Stafeta: Alysa Trusca, Bianca Badea, Denisa Constantin, Alexandra Curcan – locul III la 4x50m liber

Stafeta: Alysa Trusca, Bianca Badea, Denisa Constantin, Alexandra Curcan – locul III la 4x 50m mixt.