Rezultate Campionat National de LaserRun
Weekendul trecut, sportivii sectiei de Triatlon Aqua Sport au participat la Campionatul National de LaserRun, ce s-a desfasurat in Bucuresti, aducand la start urmatoarele categorii de varsta: 9-10 ani, 11-12 ani, 13-14 ani, 15-16 ani, 17-18 ani, juniori (19-21 ani) si seniori (+22 ani).
Competitia este organizata de Federatia Romana de Natatie si Pentatlon Modern – FRNPM si imbina alergarea cu trasul cu pistolul la tinta.
Aqua Sport a fost reprezentat de 12 sportivi ai Sectiei de Triatlon, cu varste de peste 9 ani, ce au fost insotiti de antrenorul lor, Dragos Pintilie. Dintre acestia, Alexandra Constantinescu s-a evidentiat in cadrul acestei competitii, reusind un frumos loc 3 la categoria de varsta 11-12 ani feminin.
“A fost o competitie de verificare in vederea Campionatelor de Triatlon care vor veni in vara. Felicitari sportivilor, parintilor si lui Dragos Pintilie, antrenorul sectiei de triatlon, pentru efortul depus.” – a declarat drd. Mircea Purcaru, Director Sportiv Aqua Sport.