Mai sunt 4 zile până la spectaculosul concurs de natație « Cupa “ANDREI NICOLESCU” », ediția a II-a

În zilele de 27 și 28 Octombrie 2018, 400 de înotători de performanță, cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani, vor lua startul la cea de-a II-a ediție a celui mai spectaculos concurs din natația românească: competiția internațională « Cupa “ANDREI NICOLESCU” », ce se va desfășura la Bazinul Olimpic Dinamo – Tolea Grințescu din București. Concursul este organizat anual de către Asociația Club Sportiv Aqua Sport Citius București, club afiliat la Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, în memoria fondatorului Aqua Sport-Andrei Nicolescu.

Atât sâmbătă, 27 Octombrie, cât și duminică, 28 Octombrie, competiția este structurată în două părți: calificările se vor desfășura, într-un mod standard, în prima parte a zilei, iar începând cu ora 17:00 vor avea loc finalele probelor, care vor fi însoțite de momente artistice, spectacol de lumini, muzică, efecte speciale și invitați de onoare din lumea sportului.

Sportivii câștigători vor fi premiați de către invitați de onoare din lumea sportului: Camelia PotecPreședinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern și campioană olimpică la 200 m liber Atena 2004 , Robert Glință – campion mondial la junior în proba 100m spate, Silviu Anastase – antrenor federal înot, campionul Dragoș Coman – ce a obținut locul III la Campionatul Mondial din Barcelona 2003 și bronz la Campionatul Mondial din Indianapolis 2004, Ramona Farcău – vicecampionă la handbal și golghetera Jocurilor Olimpice din 2008 la handbal și Prof. Univ. Dr. Gheorghe Marinescu – Director al Școlii Doctorale UNEFS.

Pe ecranul profesional de mari dimensiuni, montat în bazin, echipa de filmare va transmite live toate probele, reacțiile sportivilor câștigători, scurte interviuri cu aceștia, precum și premierile sportivilor și momentele artistice, evidențiind fiecare campion în parte. De asemenea, finalele vor fi transmise și live pe canalul de Youtube Aqua Sport: youtube.com/c/AquaSportRoBucuresti

Mulțumim sponsorilor, partenerilor și voluntarilor, care ne împărtășesc valorile și care s-au alăturat, într-un mod atât de generos, demersului nostru :  Regency Company, Carrefour Park Lake, Kandia, Aqua Carpatica, DB Schenker, New Balance, USWIM, Spălătoria Germană, GoPrint, Bucharest Sport Club, RFH Sports&Management, Coressi, Pegas, Radio Sport Total FM, Macromex, S.C. General M.P.M. Impex S.R.L. și DJ/VJ Gabi Georgescu.

S-a scris istorie la Izvorani, la « Cupa “ANDREI NICOLESCU”»: spectacol unic în istoria natației românești și doborârea unui record național vechi de 44 de ani

În zilele de 14 și 15 Octombrie 2017, la bazinul din cadrul Complexului Olimpic Izvorani, s-a desfășurat prima ediție a competiției internaționale de natație « Cupa “ANDREI NICOLESCU” ». Dedicat sportivilor de performanță cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, concursul este organizat anual de către Asociația Club Sportiv Aqua Sport Citius București, club afiliat la Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, în memoria fondatorului Aqua Sport – Andrei Nicolescu. Read more

Mai sunt 8 zile până la cel mai spectaculos concurs din istoria natației românești – « Cupa “ANDREI NICOLESCU” », ediția I –

În zilele de  14 și 15 Octombrie 2017, peste 350 de sportivi de performanță, cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, vor lua startul la cel mai spectaculos concurs din istoria natației românești: competiția internațională « Cupa “ANDREI NICOLESCU” » ediția I, ce se va desfășura la bazinul din cadrul Complexului Olimpic Izvorani. Concursul este organizat anual de către Asociația Club Sportiv Aqua Sport Citius București, club afiliat la Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, în memoria fondatorului Aqua Sport-Andrei Nicolescu. Read more

Cursuri gratuite de înot pentru copiii din sectorul 3 – Ultima săptămâna de înscrieri

Părinții copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, din Sectorul 3, care doresc ca micuții lor să beneficieze de 4 ședințe de înot asigurate gratuit de Clubul Sportiv Aqua Sport București, îi mai pot înscrie până pe data de 23.11.2015 in programul Cupa de înot Dante Alighieri – proiect finanțat de Primăria Sector 3 prin programul “Sportul Pentru Toți” 2015.

Înscrierile se fac direct pe site-ul Clubului Sportiv Aqua Sport București, accesând link-ul http://www.aqua-sport.ro/cupadante2015 și completând formularul de înscriere. De asemenea, dacă au întrebări suplimentare sau întâmpină probleme în completarea formularului de pe site, părinții ne pot contacta la adresa de e-mail cupadante2015@aqua-sport.ro  și la numărul de telefon 0722.431.916.

Scopul proiectului Cupa de înot Dante Alighieri îl constituie promovarea sportului în masă în rândul copiilor și elevilor din Sectorul 3 al Municipiului București. Prin acest program se urmărește dezvoltarea fizică armonioasă a copiilor din acest sector, precum și dezvoltarea și promovarea valorilor sportive: spiritul de echipă, spiritul de competiție și dorința de perfecționare.

O parte din antrenorii Clubului Sportiv Aqua Sport București au mers personal in unitățile de invățamânt din Sectorul 3, pentru a informa profesorii și elevii despre acest proiect și pentru a desfăsura acțiuni de selecție în randul elevilor.

“Statisticile arată un procent îngrijorător de copii care nu fac sport în mod regulat și considerăm că înscrierea lor în acest program, care nu îi costă nimic, reprezintă o oportunitate pentru părinții care vor să își educe copiii în această direcție. În același timp ne bucură implicarea și sprijinul oferite de Primăria Sector 3 care finanțează acest proiect prin Programul “Sportul Pentru Toți” 2015 , precum și implicarea reprezentanților unităților de învățământ din Sectorul 3 ” – a adăugat Andrei Nicolescu.

Programul Cupa de înot Dante Alighieri oferă copiilor selectați acces gratuit la 4 ședințe de înot într-unul dintre bazinele Aqua Sport și șansa de a participa în competiția Cupa de înot Dante Alighieri și se desfășoară în trei etape:

I) înscrierea și selecția copiilor: 02.11.2015 – 23.11.2015

II) pregătirea sportivă asigurată GRATUIT în bazinele Clubului Sportiv Aqua Sport București: 16.11.2015 – 04.12.2015

III) pregătirea sportivă asigurată GRATUIT în bazinele Clubului Sportiv Aqua Sport București pentru sportivii calificați la concursul final: 7.12.2015 – 11.12.2015

IV) etapa finală – Concursul Cupa de înot Dante Alighieri: 13.12.2015

Astfel, în timp ce în această săptămână înscrierile continuă, tot acum a început primul modul de antrenamente, în care cei mici înscriși în prima săptămână se împrietenesc cu apa și învață să înoate sub atenta îndrumare a antrenorilor C.S. Aqua Sport București. Imagini din timpul antrenamentelor pot fi accesate pe pagina de Facebook a Clubului Aqua Sport, iar inregistrari video pot fi urmarite pe canalul de Youtube al Clubului .

Aqua Sport oferă 4 ședințe de înot gratuite pentru copiii din Sectorul 3 – proiect finanțat de Primăria Sector 3, programul Sportul pentru Toți

În perioada 26.10.2015 – 13.12.2015, Clubul Sportiv Aqua Sport București organizează Cupa de înot Dante Alighieri – proiect finanțat de Primăria Sector 3 prin programul “Sportul Pentru Toți” 2015.

sigla-primarie-sector-3sigla-aqua-orig-transparent

Scopul proiectului îl constituie promovarea sportului în masă în rândul copiilor și elevilor din Sectorul 3 al Municipiului București. Prin acest program se urmărește dezvoltarea fizică armonioasă a copiilor din acest sector, precum și dezvoltarea și promovarea valorilor sportive: spiritul de echipă, spiritul de competiție și dorința de perfecționare.

Clubul Sportiv Aqua Sport București își propune ca prin proiectul Cupa de înot Dante Alighieri să valorifice aptitudinile individuale a peste 1600 de copii și juniori mici, într-un sistem organizat de selecție, pregătire și competiție, care să asigure formarea de performeri, precum și să aducă o imbunatațire a stării de sănătate publică prin crearea unui cadru social și organizatoric favorabil.

“Noi la Aqua Sport, credem că în fiecare copil există un campion, iar rolul nostru este să îl descoperim, să îi dăm șansa de a face sport și să antrenăm campionul din fiecare” – a declarat Andrei Nicolescu, Președintele Clubului Sportiv Aqua Sport București.

“În plus, statisticile arată un procent îngrijorător de copii care nu fac sport în mod regulat și considerăm că înscrierea lor în acest program, care nu îi costă nimic, reprezintă o oportunitate pentru părinții care vor să își educe copiii către un stil de viață sănătos. În același timp ne bucură implicarea și sprijinul oferite de Primăria Sector 3 care finanțează acest proiect prin Programul “Sportul Pentru Toți” 2015 , precum și implicarea reprezentanților unităților de învățământ din Sectorul 3 ” – a adăugat Andrei Nicolescu.

Cupa de înot Dante Alighieri oferă copiilor selectați acces gratuit la 4 ședințe de înot într-unul dintre bazinele Aqua Sport și șansa de a participa în competiția Cupa de înot Dante Alighieri. Proiectul se va desfășura în trei etape, după cum urmează:

I) înscrierea și selecția copiilor: 02.11.2015 – 23.11.2015

II) pregătirea sportivă asigurată GRATUIT în bazinele Clubului Sportiv Aqua Sport București: 16.11.2015 – 04.12.2015

III) pregătirea sportivă asigurată GRATUIT în bazinele Clubului Sportiv Aqua Sport București pentru sportivii calificați la concursul final: 7.12.2015 – 11.12.2015

IV) etapa finală – Concursul Cupa de înot Dante Alighieri: 13.12.2015

Părinții copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, din Sectorul 3 al Municipiului București, pot afla mai multe detalii și îi pot înscrie direct pe cei mici, în perioada 02.11.2015 – 23.11.2015, accesând link-ul http://www.aqua-sport.ro/cupadante2015 și completând formularul de înscriere. De asemenea, dacă au întrebări suplimentare sau întâmpină probleme în completarea formularului de pe site, ne pot contacta la adresa de e-mail cupadante2015@aqua-sport.ro și la numărul de telefon 0722.431.916.